Președintele Vodafone: Nu avem un partener stabilit pentru reţeaua 5G din România

Takkar va prelua, din 15 iulie, funcţia de preşedinte al Vodafone Group Services, Regional Business Development, rol în care va fi responsabil de reprezentarea intereselor Vodafone în India. Compania va fi condusă, de la 1 septembrie 2017, de franţuzoaica Murielle Lorilloux, care ocupă în prezent funcţia de director general al companiei Vodacom din Republica Democrată Congo. Implementarea tehnologiei 5G va dura câţiva ani, în condiţiile în care este nevoie de timp pentru ca aceasta să ajungă la un grad mai mare de penetrare a pieţei inclusiv la nivelul terminalelor şi aplicaţiilor. Pentru România, Vodafone nu a ales încă un partener pentru implementarea acestei tehnologii, dar compania care parteneriate, la nivel internaţional, cu Huawei şi Ericsson, pentru zona de servicii 4G, potrivit lui Takkar.

Titlu: Președintele Vodafone: Nu avem un partener stabilit pentru reţeaua 5G din România
Actualizat: iulie 7th, 2017
Autor: Dacia Antena
« Înapoi la noutăți